Suceava: Universitatea Ştefan cel Mare menţine tarifele de cazare pentru studenţi la nivelul anului trecut
Publicat de Andreea Drilea, 28 septembrie 2022, 19:12
Tarifele de cazare în căminele studenţeşti ale Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) nu vor fi majorate în anul universitar 2022- 2023, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de instituţia de învăţământ superior.
Potrivit sursei citate, taxele lunare pentru cazarea studenţilor sunt cuprinse între 250 de lei şi 540 de lei, fiind menţinute la acelaşi nivel ca şi în anul universitar 2021-2022.
‘În anul universitar 2022-2023, tarifele de cazare nu vor suferi nicio modificare. Drept urmare, în funcţie de categoria în care se află beneficiarul unui loc de cazare (bugetat, cu taxă) şi de facilităţile şi gradul de confort pe care îl oferă un cămin sau altul, taxele lunare sunt cuprinse între 250 de lei şi 540 de lei, aceleaşi ca şi în anul universitar 2021-2022. În situaţia în care vor apărea costuri suplimentare generate de creşterea preţurilor la utilităţi, acestea vor fi suportate din bugetul propriu al USV’, se precizează în comunicat.
Conducerea USV face menţiunea că toate căminele universităţii din Suceava sunt dotate conform standardelor europene, oferindu-le studenţilor condiţii excelente de cazare. Totodată, pentru studenţii USV există numeroase oportunităţi de recreere şi de dezvoltare personală: Complexul de nataţie şi kinetoterapie, terenul de sport acoperit, sală de sport, Observator astronomic, Casa de Cultură a Studenţilor etc.
USV dispune de spaţii de cazare în şapte cămine studenţeşti, procesul de cazare urmând a fi finalizat pe 30 septembrie.
‘Având în vedere faptul că lucrările de reabilitare la căminul nr. 6 nu au fost încă finalizate, studenţii care au fost repartizaţi la acest cămin vor fi cazaţi, temporar, în spaţii închiriate de către USV în oraşul Suceava, inclusiv în hoteluri sau pensiuni’, se mai arată în comunicat.
USV a înmatriculat în acest an 4.200 de noi studenţi, care au fost declaraţi admişi în sesiunile din lunile iulie şi septembrie. Dintre aceştia 15% sunt tineri veniţi din afara graniţelor ţării.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)