Galaţi: Biciclist accidentat mortal de o ambulanţă pe DN 24
Publicat de gabrielarotaru, 3 octombrie 2022, 12:12
Un bărbat a decedat luni, pe DN 24, după ce a fost lovit mortal de o ambulanţă aflată în exerciţiul funcţiunii, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi prin 112 despre producerea unui accident rutier mortal pe DN24, între localităţile Munteni şi Tecuci.
Poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 64 ani, în timp ce conducea o autospecială tip ambulanţă, care avea în funcţiune sistemele luminoase deoarece transporta un pacient, cu direcţia de deplasare către municipiul Tecuci, la km 25+300 a surprins şi accidentat mortal un biciclist care se deplasa în apropierea axului drumului în acelaşi sens de mers.
În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 30 ani, din comuna Vânători, a decedat. Acesta nu purta niciun element reflectorizant, iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante, în afară de catadioptrii de la pedale. Zona producerii acestui accident rutier este neiluminată.
Conducătorul ambulanţei posedă permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a petrecut evenimentul rutier. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)