Iaşi: 72 de persoane venite în pelerinaj au primit îngrijiri medicale
Publicat de gabrielarotaru, 9 octombrie 2022, 11:38
72 de persoane care au venit la Iaşi pentru a se închina şi ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile Jandarmi Bacău, de sâmbătă dimineaţă, de la debutul pelerinajului, 72 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru dintre ei fiind transportaţi la spital cu dureri abdominale, stări lipotimice, hipertensiune arterială, hipoglicemie, crize comiţiale sau luxaţii.
Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că majoritatea celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale sunt persoane care au venit în pelerinaj din judeţul Ilfov.
În prezent, 2.500 de pelerini aşteaptă să ajungă la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană, în care se află racla Sfintei Cuvioase Parascheva şi racla Sfântului Paisie de la Neamţ.
De sâmbătă dimineaţă, de la ora 6,00, de când a început pelerinajul, 43.000 de credincioşi s-au rugat la raclele sfinţilor.
Până pe 15 octombrie se estimează că peste 300.000 de credincioşi vor veni la Iaşi pentru a participa la slujbele religioase şi la alte activităţi prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor fiind 13-14 octombrie. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)