Suceava: Fântâni cu apă neconformă din punct de vedere microbiologic
Publicat de gabrielarotaru, 17 octombrie 2022, 12:14
Din numărul total de probe de apă de fântână de pe teritoriul judeţului Suceava, 82% au fost găsite neconforme din punct de vedere microbiologic.
Conform raportului privind starea mediului pentru anul 2021, al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în urma analizelor din 24 de localităţi, pe 50 de probe prelevate, s-a concluzionat că 41 sunt necorespunzătoare.
Astfel, Direcţia de Sănătate Publică a înştiinţat primăriile că aceste fântâni trebuie să fie curăţate şi dezinfectate.
De asemenea, s-a asigurat informarea populaţiei privind potabilitatea apei din fântânile publice, prin aplicarea, la loc vizibil, a unor afişe informative. (Rador)