(AUDIO) Iași: Congres Științific Internațional la Universitatea de Științe ale Vieții ”Ion Ionescu de la Brad”
Publicat de gabrielarotaru, 20 octombrie 2022, 12:42 / actualizat: 20 octombrie 2022, 14:33
Universitatea de Științe ale Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași organizează, astăzi și mâine, Congresul Științific Internațional dedicat agriculturii, medicinei veterinare și horticulturii.
Rectorul instituției academice, Gerard Jităreanu: Acțiunile se vor desfășura separat, dar deschiderea va fi comună. Invitații sunt colegii noștri de la universitățile surori, agronomice sau de științele vieții din România. Avem participanți la congres din 12 țări, din 4 continente, unde vor fi prezentate 323 de lucrări și avem peste 350 de participanți, mulți tineri doctoranzi, masteranzi, unii sunt pentru prima dată la o astfel de acțiune.
În paralel, la Iași se desfășoară lucrările Consorțiului universităților de științe agricole din România, a menționat Gerard Jităreanu: Este cel mai vechi consorțiu din România, Consorțiu Universităților de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, denumire inițială în momentul de față al Universităților Agronomice și de Științele Vieții. Și întotdeauna lucrările consorțului nostru au fost foarte animate, cu foarte multe propuneri, cu foarte multe prezentări. Fiecare universitate își prezintă realizările, își prezintă proiectele și sperăm ca și întâlnirea de la Iași din acest sfârșit de săptămână să aducă lucruri noi, să aducă lucruri pozitive, să aducă în discuție proiecte, idei și împreună să realizăm lucruri care să fie de mare folos agriculturii, studenților noștri și societății în general.
Pe de altă parte, în aceste zile, la Iași, sunt marcați 180 de ani de la susținerea primului curs de economie agrară și agricultură, curs care și astăzi are corespondențe în curicula universitară.
Gerard Jităreanu: Sărbătorim 180 de ani de la susținerea de către Ion Ionescu de la Brad, în cadrul Academiei Mihăilene din Iași, a primului curs superior de agricultură, un moment de referință în dezvoltarea învățământului agronomic de nivel superior din România. Cursul de agronomie a fost predat între 1842 și 1848 avea două volume și era structurat pe 6 capitole, cadrul cărora erau predate foarte multe dintre disciplinele care se predau și astăzi: cultura plantelor, mașini și instalații agricole, creșterea animalelor, horticultură cu cultivarea viței de vie, a pomilor fructiferi. Deci era un curs general care își propunea să transmită tinerilor din Moldova, la vremea respectivă, cunoștințele și nivelul de cunoștințe din țările de vest.
Rectorul Gerard Jităreanu a mai anunțat că tot astăzi, la Universitatea de Științe ale Vieții din Iași se inaugurează baza hipică, ale cărei lucrări au fost încheiate în urmă cu două săptămâni. (Radio Iași/ Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)