Preţul carburanţilor a crescut
Publicat de Andreea Drilea, 23 octombrie 2022, 08:55
Preţul mediu al unui litru de benzină standard s-a majorat cu 1,8% în ultima lună, ajungând la 6,97 de lei.
În cazul motorinei, preţul mediu al unui litru a crescut cu 3,2%, până la o medie de 8,44 de lei.
Preţurile sunt calculate după scăderea celor 50 de bani acordaţi drept compensare la pompă, prin Ordonanţă guvernamentală, până la sfârşitul anului.
În această perioadă, România se află pe locul opt în Uniunea Europeană, în topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină, şi pe locul şase între statele UE, în ceea ce priveşte cel mai mic preţ la motorină. Rador/FOTO imagine ilustrativă