Neamţ: Incendiul de la anexa Mănăstirii Bistriţa a fost stins de pompieri după 18 ore de intervenţie
Publicat de gabrielarotaru, 24 octombrie 2022, 12:48
Incendiul care a cuprins o anexă a Mănăstirii Bistriţa a fost stins de pompieri după aproximativ 18 ore de intervenţie continuă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, a declarat că au ars peste 100 tone de plante furajere, acoperişul anexei pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, bunurile din interior, o remorcă tractor şi câteva construcţii din lemn destinate pentru adăpostirea animalelor.
Pompierii au stabilit cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.
Nu au existat victime. (Agerpres/ FOTO arhivă radioiasi.ro)