În judeţul Iaşi este criză de vaccinuri pentru bebeluşi
Publicat de Andreea Drilea, 2 noiembrie 2022, 08:45
În judeţul Iaşi este criză de vaccinuri pentru bebeluşi. Medicii de familie spun că de 2 luni lipsesc vaccinurile care se administrează copiilor cu vârste de până la un an, transmite corespondenta noastră în zonă, Cristina Vartolomei.
Reporter – Cristina Vartolomei – Dozele de vaccin hexavalent, pneumococic şi ROR lipsesc din toate cabinetele din judeţul Iaşi. Mai mult, nu se găsesc în farmaciile cu circuit deschis şi nu pot fi achiziţionate de părinţi, deşi mulţi dintre ei şi-ar dori să poată face acest lucru. Nu există nici vaccinul hepatitic, care se administrează încă din maternitate. Pentru că, în lipsa acestor seruri, copiii sunt practic neprotejaţi în faţa bolilor contagioase, medicii recomandă ca în cazul bebeluşilor neimunizaţi să se evite orice fel de aglomeraţie şi, în general, colectivităţile. Ministerul Sănătăţii susţine că în această săptămână o problemă, cea a vaccinului pneumococic, va fi rezolvată, pentru că, până vineri, serul va ajunge în teritoriu. Pentru vaccinul hepatitic, livrările se aşteaptă din a doua jumătate a lunii noiembrie, iar la vaccinul hexavalent abia se finalizează procedurile de licitaţie. Rador/FOTO imagine ilustrativă