Galaţi: Biciclist decedat după ce a fost lovit de un camion pe DN 25
Publicat de Andreea Drilea, 2 noiembrie 2022, 09:16
Un bărbat de 74 de ani, aflat pe bicicletă, a decedat, miercuri, după ce a fost lovit de un camion pe DN 25, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Potrivit sursei citate, Poliţia a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 25, în interiorul localităţii Drăgăneşti a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, care au ajuns la faţa locului, au stabilit faptul că un bărbat de 31 ani din satul Malu Alb, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un camion, la intrarea pe DN 25, nu a acordat prioritate unui biciclist, în vârstă de 74 ani, cu domiciliul tot în satul Malu Alb, care se deplasa pe partea dreaptă carosabilului cu direcţia spre municipiul Tecuci, şi l-a accidentat.
Din nefericire, bărbatul de 74 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, fiind constatat decesul.
Conducătorul auto deţine permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.
În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările urmând să fie preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi – Biroul Rutier Drumuri Naţionale şi Europene. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă