VRANCEA: A murit fetiţa de două luni înţepată cu o foarfecă în cap de sora sa mai mare
Publicat de Andreea Drilea, 4 noiembrie 2022, 06:50
A murit fetița de două luni din Vranea care a ajuns la spital după ce sora sa mai mare cu un an i-a înfipt o foarfecă în cap.
Bebeluşul era în comă profundă, intubat şi ventilat mecanic.
Reprezentanţii Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, unde fetiţa a fost adusă marţi au declarat că era vorba despre afectare mare posttraumatică a creierului.
Conform IPJ Vrancea, în noaptea de luni spre marţi, poliţiştii au fost anunţaţi de medicii de la Spitalul Judeţean de urgenţă Focşani că a fost internată o femeie în vârstă de 33 de ani, împreună cu fiica sa, de aproximativ două luni, care are leziuni la cap. Din primele verificări făcute de poliţişti a rezultat că fetiţa a fost înţepată cu o foarfecă, în cap, de către sora sa, în vârstă de un an şi 2 luni.
În cauză a fost deschis dosar penal, în care se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
(Radio Iaşi/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)