Suceava: Se modernizează cu bani europeni drumul spre viitorul punct de frontiera cu Ucraina, de la Izvoarele Sucevei – Shepit
Publicat de Andreea Drilea, 8 noiembrie 2022, 17:42
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, marţi, contractul de lucrări pentru modernizarea drumului către viitorul punct de frontieră cu Ucraina, de la Izvoarele Sucevei – Shepit, dar şi pentru construirea unui punct administrativ.
Flutur a spus că drumul are o lungime de trei kilometri, iar investiţia se va realiza cu fonduri europene printr-un proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina 2014 – 2020, Dezvoltarea infrastructurii de transport transfrontalier, lucrări similare urmând să se realizeze şi în partea ucraineană.
‘Este o zi istorică, într-un loc istoric. Suntem în punctul de frontieră de la Izvoarele Sucevei, iar dincolo este Şipotele Sucevei, Shepit, din Ucraina. Ce pot să mai spun aici? Când citim istoria ne gândim la Ciprian Porumbescu din Şipotele Sucevei şi nu departe de aici este bisericuţa unde a fost botezat (…) Vorbim de o investiţie pe bani europeni, aşteptată de mult. Sunt convins că după ce se va deschide acest punct va fi o circulaţie intensă, pentru că şi de o parte şi de alta sunt oameni cunoscuţi, sunt rude, sunt zone turistice minunate şi în Putila, aici, aproape de graniţă în Ucraina şi la noi spre Fundu Moldovei şi Câmpulung Moldovenesc. Partea ucraineană are un proiect în oglindă cu noi, tot pe bani europeni, tot pentru modernizarea drumului spre frontieră şi deja şi dumnealor au început lucrările’, a spus Flutur.
Potrivit preşedintelui CJ Suceava, acesta este al treilea punct de frontieră care se pregăteşte în judeţ pentru trecerea către Ucraina, primul fiind la Vicovu de Sus, ce se va deschide zilele acestea, iar al doilea este cel de la Ulma – Rusca.
‘Am bucuria că cei de la firma de construcţii ne-au anunţat că au intenţia de a termina lucrările în mai puţin de un an. Deci poate la anul pe vremea asta vom veni la recepţia finală şi sunt convins că şi partea ucraineană care a fost prezentă aici va termina lucrările tot atunci pentru a putea fi funcţionali’, a menţionat Gheorghe Flutur.
El a mai precizat că, după deschidere, prin acest punct vor putea trece pentru început maşini de un tonaj mai mic, dar drumul este proiectat şi pentru tiruri.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)