Neamţ: Un tânăr a murit după ce s-ar fi aruncat în faţa trenului, la Horia
Publicat de Andreea Drilea, 25 noiembrie 2022, 07:38
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit după ce s-ar fi aruncat în faţa unui tren, în localitatea Horia din judeţul Neamţ, în noaptea de joi spre vineri.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, tânărul a venit cu autoturismul până în zona unde s-a produs tragedia, a parcat maşina în zona unei societăţi comerciale aflate în apropierea căii ferate şi apoi a sărit în faţa trenului.
‘În urma cercetărilor preliminare efectuate de poliţişti a rezultat că trenul Interegio, care circula pe ruta Bucureşti – Suceava Nord, ar fi surprins şi accidentat un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Trifeşti, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire, echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul tânărului’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Circulaţia feroviară a fost blocată în zonă circa 45 de minute.
Niciun pasager din tren nu a fost rănit.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. AGERPRES/FOTO ISU NT