Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, marți, 29 noiembrie, în localitatea Cătămărăști Deal
Publicat de Andreea Drilea, 28 noiembrie 2022, 09:19
Delgaz Grid continuă programul de investiții, în această săptămână urmând să fie finalizată o importantă lucrare de modernizare a rețelei de gaze naturale din localitatea Cătămărăști Deal.
Investiția, în valoare de aproximativ 1,9 milioane de lei, a constat în înlocuirea conductelor și branșamentelor pe o lungime de circa 3,8 kilometri. Beneficiari sunt locuitorii din Cătămărăști Deal, care vor avea asigurată continuitatea în alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță.
Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale marți, 29 noiembrie, între orele 8:00- 20:00, integral în localitatea Cătămărăști Deal, precum și parțial pe Calea Națională din mun. Botoșani, de la nr.2 la nr.4 și de la nr.1 la nr.1E.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.