Numărul mamelor minore este în creştere în România
Publicat de gabrielarotaru, 9 decembrie 2022, 08:40
Statisticile arată că în România, numărul mamelor minore este în creştere în timp ce vârsta medie continuă să scadă – a ajuns la 15 ani.
Se întâmplă şi în judeţul Botoşani, unde în fiecare lună, o minoră devine mamă.
De la începutul acestui an, 54 de minore din judeţul Botoşani au adus pe lume copii. Educaţia precară şi lipsa de informare şi prevenire fac ca tot mai multe copile să ajungă la spital cu sarcini nedorite. Cele mai multe vin din familii defavorizate şi cu tradiţie, unele fiind la rândul lor aduse pe lume de mame minore.
Medicii atrag atenţia că vârsta la care acestea aduc pe lume copiii a scăzut extrem de mult, astfel încât la 16 ani unele ajung şi la a doua sarcină.
Riscurile la care se expun aceşti copii sunt mari. Din fericire, niciuna dintre mamele minore nu şi-a abandonat copiii. Statisticile arată că 45 la sută dintre naşterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, ţară aflată pe primul loc la acest capitol. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)