(VIDEO) Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, sub control judiciar pentru 60 de zile
Publicat de gabrielarotaru, 15 decembrie 2022, 05:40
Primarul Mihai Chirica a fost plasat de procurorii DIICOT sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după audierea într-un dosar în care mai mulţi angajaţi ai Primăriei Iaşi sunt cercetaţi cu privire la autorizarea unor construcţii.
‘A fost extins cazul din 2020 al domnului Zamoşteanu (un om de afaceri din Iaşi – n.r). Bineînţeles, tot pe probleme legate de urbanism, acelaşi blestem care urmăreşte de multă vreme situaţia din Iaşi. Mi s-a adus calitatea de suspect şi după aceea cea de inculpat în acest dosar. Va trebui să interacţionez mai puţin cu Direcţia de Urbanism şi cei care acţionează în zonă. În rest, îmi voi exercita (funcţia – n.r) şi ne vom vedea mâine la birou‘, a declarat primarul Mihai Chirica, după ce a ieşit de la audieri.
Edilul a precizat că în perioada în care se află sub control judiciar îşi va delega atribuţiile. El a anunţat, totodată, că va contesta în instanţă decizia procurorilor de a-l plasa sub control judiciar.
‘Există o oarecare dezamăgire, din perspectiva aceasta, pentru că nu e tocmai aşa cum se vorbeşte. Asta se va demonstra mai departe în instanţă. E oboseală şi puţin cam mult stres pentru această situaţie‘, a mai declarat primarul.
Potrivit avocatului acestuia, Mihai Chirica este cercetat pentru opt înscrisuri legate de urbanism, şapte fapte de abuz în serviciu şi unul de uzurpare.
Anterior audierilor de la sediul DIICOT, care au durat aproape patru ore, primarul a petrecut alte opt ore la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi.
Procurorii DIICOT Iaşi şi poliţiştii BCCO Iaşi, Suceava, Vaslui şi Botoşani, împreună cu luptători din cadrul SAS Iaşi au efectuat, miercuri, 24 de percheziţii într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni, printre care abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei. În urma descinderilor, 30 de persoane au fost conduse la audieri.
‘Activităţile sunt efectuate în continuarea cercetărilor în cauza privind constituirea unui grup infracţional organizat şi vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism’, se preciza într-un comunicat de presă al DIICOT.
Descinderile au avut loc într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în vederea obţinerii unui folos necuvenit, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Printre cei care au fost audiaţi până acum sunt primarul Mihai Chirica, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, care acum este şef Serviciu Relaţii Comunitare şi Politici Publice, mai mulţi angajaţi de la Serviciul Juridic, Direcţia de Urbanism, precum şi secretarul Consiliului Local, Denisa Ionaşcu.
(Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)