(AUDIO) Dezbateri publice, în teren, privind traseul viitoarei autostrăzi A8 pe segmentul care traversează Carpații Orientali
Publicat de Andreea Drilea, 18 decembrie 2022, 07:30
Săptămâna viitoare se vor desfășura dezbaterile publice, în teren, privind traseul viitoarei autostrăzi A8 pe segmentul care traversează Carpații Orientali.
Potrivit președintelui filialei Iași a PSD, Maricel Popa, soluțiile au fost identificate iar în primăvară pot începe lucrările: ”Va fi luni dezbaterea publică și pe zona de mijloc, iar pentru cele două capete deja s-a elaborat hotărârea de Guvern. Luni, va fi dezbătută și aprobată în Guvern, urmând ulterior până la sfârșitul anului să fie scoasă la licitație proiectarea și execuția. Deci putem spune, în 3 luni deja autostrada A8 va fi în lucru.”
Cele două capete, extramontane, din porțiunea Târgu Mureș – Iași sunt finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență iar porțiunea montană, din mijloc, este suportată financiar de Programul Operațional de Transport.
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă)