Suceava: Gradul de ocupare în pensiuni pentru Crăciun şi Revelion – de aproximativ 100%, susţine vicepreşedintele CJ
Publicat de Andreea Drilea, 19 decembrie 2022, 12:54
Gradul de ocupare la pensiunile din judeţ este peste 90% pentru petrecerea Crăciunului şi chiar 100% pentru Revelion, Bucovina ajungând chiar peste Valea Prahovei în ceea ce priveşte preferinţele turiştilor, a anunţat vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Niculai Barbă.
‘De remarcat interesul deosebit pe care îl au turiştii pentru a petrece Sărbătorile de iarnă în Bucovina. Se confirmă că Bucovina este în topul preferinţelor, prin gradul ridicat de ocupare la pensiuni, peste 90% în majoritatea zonelor, chiar spre 100% de Revelion. Ultimele ştiri pe care le-am văzut ne arată că turiştii preferă astfel de locaţii pentru petrecerea sejurului de Sărbători, Bucovina fiind chiar şi peste Valea Prahovei’, a spus Niculai Barbă.
Vicepreşedintele CJ Suceava a informat, de asemenea, că încă cinci localităţi sau zone din judeţ vor fi atestate ca staţiuni turistice de interes local, respectiv comunele Ciocăneşti, Coşna, Mănăstirea Humorului, precum şi zonele turistice ale municipiului Fălticeni şi oraşului Siret.
În opinia lui Niculai Barbă, această atestare este încă o recunoaştere a brandului Bucovina şi a potenţialului turistic al judeţului Suceava.
‘Consiliul Judeţean Suceava a încurajat şi susţinut concret dezvoltarea infrastructurii şi promovarea, iar această atestare vine să valideze potenţialul lor turistic. Statutul dobândit permite localităţilor accesul la finanţări, inclusiv pe fonduri europene. De asemenea, în atragerea de fonduri este deosebit de importantă asocierea, drept care au fost invitate să facă parte din Organizaţia de Management al Destinaţiei OMD Bucovina’, a spus Barbă, subliniind că judeţul Suceava are cele mai multe staţiuni turistice.
El a mai precizat că la cele 20 staţiuni turistice deja atestate, patru fiind de interes naţional şi 16 de interes local, urmează să li se alăture alte cinci, astfel încât, cu 25 de staţiuni turistice atestate, judeţul Suceava este pe primul loc în ţară, devansând judeţe ca Bihorul cu 17 staţiuni, Harghita şi Maramureş cu câte 13 staţiuni, Constanţa cu 12 staţiuni, Braşov şi Cluj cu câte 11 staţiuni, Caraş-Severin cu 10 staţiuni şi Neamţ cu 9 staţiuni. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro