(AUDIO) Primăria Municipiului Iași intenționează să își mute sediul într-o nouă clădire
Publicat de Andreea Drilea, 22 decembrie 2022, 17:52
Primăria Municipiului Iași intenționează să își mute sediul într-o nouă clădire.
Actuala clădire a devenit neîncăpătoare din cauza creșterii numărului de lucrători în administrația publică locală, comparativ cu cea de acum 50 de ani, a precizat primarul Mihai Chirica.
El a subliniat că este nevoie de transparență, iar o clădire mai încăpătoare, în care cetățenii să poată dialoga cu funcționarii publici, este o soluție în acest caz.
Mihai Chirica: Primăria intenționează, printr-un proiect foarte modern, să construiască un sediu nou. Funcționăm aici din 1954 printr-o decizie a Consiliului Popular de la vremea respectivă. Această clădire, sigur, a devenit neîncăpătoare datorită faptului că a crescut foarte mult, să spunem, prestația administrațiilor publice locale în România, comparativ cu ce făceau acum mai bine de 50-60 de ani. E nevoie de un spațiu modern, transparent. Transparent nu mă refer numai din punct de vedere fizic, în care cetățenii să își găsească locul lor acolo, să aibă sălile în care se poate interfera foarte bine și eficient cu funcționarul public. Palatul Roznovanu să rămână reprezentativ pentru decizia politică și administrativă – primari, viceprimari, consilieri locali, iar, să spunem, o clădire nouă, eficientă pentru funcționari, acolo unde se poate interfera foarte ușor cu cetățeanul.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)