Autorităţile recomandă ca produsele pentru masa de Crăciun să fie cumpărate doar din locuri autorizate
Publicat de Andreea Drilea, 23 decembrie 2022, 08:43
Cumpărăturile pentru masa de Crăciun au intrat pe ultima sută de metri, printre cele mai căutate produse fiind carnea, ouăle şi lactatele.
Autorităţile ne recomandă însă să fim atenţi ca acestea să fie cumpărate doar din locurile autorizate. Corespondentul RRA în judeţul Vrancea,
Gabriela Sava, vine cu mai multe recomandări.
Reporter: Sunt câţiva ani de când Vrancea nu a mai avut vreun caz pozitiv pentru porcii domestici la testul care pune în evidenţă prezenţa trichinelei, parazitul care se poate transmite şi la om prin consumul cărnii porcului bolnav.
Tocmai din acest motiv, inspectorii sanitari i-au sfătuit pe cei care sacrifică animale pentru consumul propriu şi al familiei să pună sănătatea pe primul loc şi să ceară efectuarea testului care costă 26 de lei şi care se poate face la orice circumscripţie sanitar-veterinară.
Şi produsele lactate, dar şi ouăle obţinute şi păstrate în condiţii precare de igienă sau necorespunzătoare de temperatură pot crea, prin consumul lor, probleme de sănătate.
Aşa că, pentru cei care vând aceste produse în pieţele agroalimentare există obligaţia ca produsele să fie verificate şi avizate sanitar-veterinar.
Şi magazinele, dar şi depozitele de produse alimentare au fost verificate în această perioadă pentru a preîntâmpina apariţia oricăror probleme, însă autorităţile sanitar-veterinare îi sfătuiesc pe oameni să cumpere carne, lapte şi produse lactate, precum şi procesate doar din locuri autorizate, chiar dacă există tentaţia de a cumpăra mai ieftin, dar mai puţin sigur.
Şi localurile de alimentaţie publică, unităţile de tip fast food şi catering sunt în vizorul inspectorilor pentru ca masa de Crăciun să nu fie una cu surprize neplăcute. Rador/FOTO radioiasi.ro