Suceava: Alte două maşini incendiate intenţionat în Rădăuţi
Publicat de Andreea Drilea, 26 decembrie 2022, 15:34 / actualizat: 26 decembrie 2022, 17:22
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat structurilor MAI, luni, să-şi intensifice eforturile pentru a depista persoanele care au incendiat mai multe autoturisme în municipiul Rădăuţi.
‘În ultimele zile, în municipiul Rădăuţi s-a produs incendierea a trei autoturisme. Indiferent de motivaţie, producerea unor asemenea fapte cu un profund caracter antisocial nu poate fi acceptată sau tratată cu uşurinţă. Cetăţenii sunt îndreptăţiţi să solicite şi să beneficieze de un climat de linişte şi siguranţă, iar instituţiile statului sunt datoare să-l ofere, zi de zi şi ceas de ceas’, a spus Moldovan.
El a precizat că a solicitat tuturor structurilor MAI cu atribuţii în acest sens să-şi dubleze eforturile şi să facă lumină în aceste cazuri, astfel încât rădăuţenii şi toţi cetăţenii judeţului să se simtă în siguranţă.
În cursul zilei de 22 decembrie a fost incendiat, în parcarea Bisericii ‘Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril’ din Rădăuţi, autoturismul unui preot de la acest lăcaş de cult.
Luni, 26 decembrie, alte două maşini parcate pe strada Zimbrului din Rădăuţi, au fost incendiate.
Potrivit ISU Suceava, toate cele trei autoturisme au fost incendiate intenţionat.
AGERPRES
Pompierii militari au intervenit, luni, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la două autoturisme pe strada Zimbrului din municipiul Rădăuţi, a informat ISU Suceava.
La faţa locului au intervenit militarii de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi.
La sosirea echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta generalizat la două autoturisme, existând pericolul de propagare la o casă învecinată.
În urma incendiului au ars ambele autoturisme în proporţie de aproximativ 90%.
Potrivit ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa învecinată.
În data de 22 decembrie, un autoturism Mercedes aparţinând unui preot a fost incendiat tot în Rădăuţi, iar piromanul nu a fost a fost încă identificat.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)