Vaslui: Peste 160 de cartuşe de infanterie, găsite în comuna Griviţa
Publicat de Andreea Drilea, 9 ianuarie 2023, 19:11
Mai multe cartuşe de infanterie provenite din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost găsite, luni, de muncitorii care efectuau lucrări la o aducţiune cu apă în comuna Griviţa.
După verificări amănunţite efectuate în zonă de echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Podul Înalt’ (ISU) Vaslui, au fost găsite peste 160 de elemente de muniţie rămase neexplodate.
‘Echipa de intervenţie a izolat zona şi a început cercetările pentru a vedea dacă mai sunt îngropate şi alte elemente de muniţie. După aproximativ două ore şi jumătate, misiunea a fost încheiată, pirotehniştii transportând la depozitul special construit, 161 de cartuşe de infanterie, calibrul 7, 92 milimetri. O parte dintre cartuşe se aflau într-o lădiţă metalică, restul muniţiei fiind amestecată cu piatră şi pământ’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Muniţia găsită urmează să fie distrusă într-un poligon special amenajat.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)