Iaşi: Peste 55.000 de spectatori la Teatrul Luceafărul, în 2022
Publicat de gabrielarotaru, 13 ianuarie 2023, 11:05
Aproximativ 55.000 de spectatori au urmărit, în 2022, reprezentaţiile transpuse în cele două săli ale Teatrului pentru Copii şi Tineret ‘Luceafărul’ din Iaşi.
Directorul artistic al instituţiei culturale ieşene, Oltiţa Cîntec, a declarat că în cursul anului 2022 gradul de ocupare al sălilor de spectacol a fost de 97 %, dat fiind faptul că în primele două luni ale anului 2022 regulile pandemice nu îngăduiau ocuparea lor în totalitate.
Conform sursei citate, trei premiere au îmbogăţit repertoriul curent, una dintre ele fiind ‘Cenuşăreasa’, după Charles Perrault, în regia lui Aurelian Bălăiţă şi scenografia Alinei Dincă Puşcaşu. Cea de-a doua premieră ‘Degeţica’, după Hans Cristian Andersen, o dramatizare semnată de Oltiţa Cîntec, în regia lui Ion Ciubotaru şi în scenografia lui Constantin Butoi. Cea de-a treia premieră, ‘Uriaşul egoist’, după Oscar Wilde, o dramatizare care poartă semnătura Danielei Şilindean, în regia lui Radu Nica.
De asemenea, în cursul anului 2022 şi selecţiile în festivaluri au fost multe, spectacolul ‘Staţia clovnilor’ fiind inclus în programele Festivalului Internaţional de Teatru ‘Poveşti’ Alba Iulia, Festivalul Internaţional de Animaţie ‘Gulliver’ Galaţi, Festivalul Internaţional Zilele Teatrului Municipal ‘Matei Vişniec’ din Suceava, Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului Constanţa, Festivalul Internaţional ‘Puck’ Cluj Napoca. De asemenea, spectacolul ‘D’ale lu Păcală’ a fost parte a Festivalului în aer liber ‘Wonder Puck’ din Cluj Napoca.
Tot în 2022 artiştii de la Teatrul Luceafărul au reintrat în circuitul internaţional după pauza impusă pandemic. Actorii au susţinut, în faţa unui numeros public internaţional, cinci reprezentaţii cu spectacolul ‘Staţia clovnilor’ în cadrul prestigiosul Edinburgh Festival Fringe. Festivalul unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa, care a ajuns la ediţia 75. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)