Manifestări omagiale de Ziua lui Mihai Eminescu, la Ipoteşti
Publicat de gabrielarotaru, 15 ianuarie 2023, 07:37
La Memorialul Ipoteşti, Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” continuă astăzi manifestările reunite sub titlul „Zilele Eminescu”.
Slujba de „Te deum”, oficiată cu ocazia zilei de 15 ianuarie, va avea loc în bisericuţa familiei Eminovici de la Ipoteşti, începând cu ora 11:00, după care vor fi depuse flori la bustul lui Mihai Eminescu din incinta memorialului.
Câteva minute mai târziu, va avea loc ceremonia de acordare a premiului naţional pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene. Acest premiu este acordat de Memorialul Ipoteşti anual, în baza deciziei unui juriu naţional din care fac parte profesori şi critici. Ceremonia de premiere va fi urmată de conferinţa „Eminescu al timpului său, Eminescu al timpului nostru”, susţinută de Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Activităţile vor continua în Sala Horia Bernea, cu ediţia din ianuarie a proiectului „Poeţi în dialog”, organizată în parteneriat cu Liceul „Regina Maria” din Dorohoi. Masa rotundă despre cultura română, traduceri şi alţi conectori în câmpul global al culturii va încheia manifestările organizate la Ipoteşti. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)