Meteorologii au emis o prognoză specială pentru județele Moldovei
Publicat de Andreea Drilea, 18 ianuarie 2023, 14:09 / actualizat: 18 ianuarie 2023, 16:49
PROGNOZĂ SPECIALĂ MOLDOVA
Interval de valabilitate: 18 ianuarie, ora 14 – 19 ianuarie, ora 18
În intervalul menționat, pe alocuri, mai ales în nordul Moldovei va ploua, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m, vor predomina ninsorile. În nordul Carpaților Orientali, izolat cantitățile de apă cumulate vor depăși 10…15 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar pe crestele montane, rafalele vor depăși 80…90 km/h, spulberând și viscolind ninsoarea.