Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române
Publicat de Andreea Drilea, 24 ianuarie 2023, 15:19 / actualizat: 24 ianuarie 2023, 17:53
În toată ţara este marcată marţi Ziua Unirii Principatelor Române. La manifestările de la Focşani a participat şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, care a vorbit despre sprijinul acordat de ţara sa la realizarea Unirii Principatelor, în urmă cu 164 de ani. Ea a făcut şi o comparaţie între actuala situaţie de la Marea Neagră şi cea de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Laurence Auer: Trebuie ştiut că după un an, pentru că a trecut un an de la decizia Franţei de a trimite în România militari pentru menţinerea păcii, de fiecare dată când un soldat francez ajunge aici, îi amintesc despre legătura de prietenie româno-franceză, care vine dintr-o istorie comună. În istoria Franţei trebuie spus că imaginea lui Napoleon al III-lea este una negativă şi redescoperă în România imaginea pozitivă a monarhului care va susţine în mod constant idealul de independenţă român şi care va înţelege în egală măsură că Unirea Principatelor Române depinde de o ruptură a ocupaţiei dintre Constantinopol şi Sankt Petersburg. Se spune des că Războiul Crimeei este o mică parte a acestor evenimente, dar în realitate, avem 90.000 de soldaţi la Sevastopol care mor şi totul se leagă de faptul că a împiedicat Rusia să preia controlul asupra Mării Negre, iar acest lucru este de o actualitate frapantă.
Declaraţia ambasadorului Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, a fost consemnată de corespondentul RRA Gabriel Sava.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro)