Trafic feroviar adaptat la condiţiile meteo nefavorabile
Publicat de Andreea Drilea, 28 ianuarie 2023, 10:47
Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo şi se înregistrează întârzieri în Gara de Nord.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate ‘CFR’ SA, în partea de sud-est a ţării, pe raza judeţelor aflate sub avertizarea de ninsori şi vânt, personalul feroviar al regionalelor Bucureşti, Constanţa şi Galaţi monitorizează cu atenţie trenurile aflate în circulaţie şi menţine legătura cu operatorii de transport, iar în situaţiile în care se impune intervenţia pentru remedierea eventualelor deranjamente, echipele sunt pregătite să acţioneze cu drezine pantograf.
De asemenea, pe toată perioada de funcţionare a comandamentelor de iarnă, personalul CFR SA menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate, astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor.
‘Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA îi asigură pe călători că toate eventualele intervenţii necesar a se desfăşura în zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile au drept scop menţinerea siguranţei şi a continuităţii traficului feroviar. Călătorii sunt rugaţi că în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon CFR 021/9521, iar pentru verificarea orelor de sosire sau de plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web -, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut’, se spune în comunicat.
Potrivit tabelei din Gara de Nord, trenul IRN 1742 de la Satu Mare are 190 de minute de întârziere. De asemenea, trenul IR 1630 Braşov – Bucureşti are 25 de minute de întârziere, iar IR 1582 Constanţa – Bucureşti Nord 20 minute.
Trenul IR 10072 (Transferoviar) de la Galaţi are 20 de minute de întârziere, la fel şi IRN 473 Budapesta Keleti – Bucureşti Nord şi IC 552 Suceava – Bucureşti Nord.
De asemenea, sunt întârzieri şi la plecările din Gara de Nord. De exemplu, trenul IR 1623 spre Sibiu trebuia să plece la ora 9:57 (35 de minute de întârziere), iar IR 1585 Bucureşti – Constanţa înregistrează deja 15 minute. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă