Neamţ: Bugetul municipiului reşedinţă, cel mai mare din istorie, a fost adoptat cu unanimitate
Publicat de Andreea Drilea, 31 ianuarie 2023, 19:00
Bugetul municipiului Piatra-Neamţ a fost adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, după ce anterior au fost supuse la vot şi aprobate o serie de amendamente venite din partea opoziţiei din Consiliul Local.
‘Piatra-Neamţ are în 2023 cel mai mare buget din istorie, dublu faţă de acum doi ani şi cu o secţiune de dezvoltare care are alocate peste 300 milioane lei’, a declarat primarul Andrei Carabelea.
În buget au fost repartizate sume pentru finalizarea unor proiecte de anvergură, printre care trei artere principale complet modernizate şi cu reţele de utilităţi noi, reabilitarea punţii de la ştrandul municipal, înfiinţarea Grădinii Publice ‘Nicu Albu’ sau reabilitatea şi dotarea a opt unităţi şcolare.
Până la adoptare, bugetul municipiului Piatra-Neamţ a fost într-o perioadă de dezbatere publică, în care conducerea primăriei a organizat şi o serie de întâlniri pe această temă cu mediul de afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile şi cei din Educaţie.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)