(AUDIO) Federeaţia Sanitas a declanşat seria acţiunilor de protest
Publicat de Andreea Drilea, 6 februarie 2023, 10:02
Federeaţia Sanitas a declanşat seria acţiunilor de protest.
Astăzi, sindicaliştii pichetează, începând cu ora 10, sediul Guvernului.
Principalele revendicări sunt majorarea salariilor cu 15% și declanșarea negocierilor pe subiectul noii Legi a salarizării personalului bugetar, după cum a declarat pentru postul nostru de radio liderul Sanitas Iaşi, Iulian Cozianu: ”O solicitare de creștere a veniturilor angajaților din sistemul sanitar cu un procent de 15%, am spus noi, care să acopere inflația. Deși Guvernul a majorat începând de la 1 ianuarie salariile angajaților bugetari cu un procent de 10%, din păcate, în sistemul de sănătate există destul de multe categorii de angajați care nu beneficiază de niciun fel de creștere salarială, iar o a doua solicitare a noastră este legată de reluarea dialogului social pe tema noii legi de salarizare a bugetarilor. Guvernul României și-a asumat elaborarea unei noi legi de salarizare pentru segmentul bugetar, o lege care ar trebui să fie aplicabilă din vara acestui an și o lege care ar trebui discutată cu partenerii sociali. Din păcate, noi până la această dată nu știm nici măcar principiile care stau la baza elaborării acestui act normativ.”
(Radio Iaşi/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)