Percheziţii DNA la locuinţa lui Marian Vanghelie şi la Primăria sectorului 5
Publicat de Andreea Drilea, 12 martie 2015, 16:51
UPDATE: ora 17:00 Percheziţii ale procurorilor anticorupţie la domiciliul primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, dar şi la Primăria acestui sector din Bucureşti.
Procurorii susţin că Vanghelie ar fi cerut un comision de aproximativ 20 la sută, sub diverse forme, pentru atribuirea şi plata unor lucrări făcute din bani publici în sectorul 5. Potrivit unor surse, este vorba de fapte comise de Marian Vanghelie din 2007 până în prezent.
Procurorii DNA efectuează joi mai multe percheziţii, inclusiv la locuinţa edilului Marian Vanghelie şi la Primăria sectorului 5, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Aceleaşi surse au precizat că au loc percheziţii la Administraţia Domeniului Public sector 5, sediul Callex Business Group.
Sursele citate susţin că este vorba de fapte comise din 2007 până în prezent privind lucrări publice ilegale acordate, iar prejudiciul s-ar ridica la o sumă foarte mare.
(Agerpres/FOTO psnews.ro)