Femeie rănită în urma coliziunii a două maşini, în municipiul Suceava
Publicat de Andreea Drilea, 14 februarie 2023, 10:05
O persoană a fost rănită şi a ajuns la spital, marţi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată.
Sursa citată a precizat că victima accidentului produs ca urmare a coliziunii a două autoturisme pe strada Traian Vuia din Suceava este o femeie care a rămas încarcerată şi a fost extrasă de salvatorii ISU.
Femeia care fusese încarcerată, conştientă şi cooperantă, a primit ajutor la faţa locului, iar apoi a fost transportată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD cu autospecială pentru descarcerare şi ambulanţă B2, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj al SAJ Suceava. AGERPRES/FOTO ISU SV