„Săptămâna Altfel”, la Palatul Oștirii
Publicat de Andreea Drilea, 27 februarie 2023, 17:42
Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” s-a alăturat și în acest an programului național „Săptămâna Altfel” inițiat de Ministerul Educației.
Astfel, marți, 28 februarie 2023, în intervalul orar 10.00-12.30, marea unitatea din dealul Copoului își va deschide porțile pentru aproximativ 200 de preșcolari și elevi din județul Iași.
Participanții vor interacționa cu camarazii noștri, care le vor prezenta echipamentele militare din dotare, le vor arăta cum se instruiesc și vor împărtăși povești din misiunile desfășurate în țară, dar și în teatrele de operații.
De asemenea, vor fi organizate ateliere cu armament ușor de infanterie, transportoare amfibii blindate, camioane, autospeciale de poliție militară, echipamente de comunicații, geniu, de apărare CBRN și de cercetare-supraveghere.
(Comunicat de presă)