(AUDIO) Bacău: ISU a continuat și astăzi activitățile din cadrul programului dedicat sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România
Publicat de Andreea Drilea, 2 martie 2023, 20:01
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău a continuat și astăzi activitățile din cadrul programului dedicat sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România.
Pompierii băcăuani au susținut demonstrații de acordare a primului ajutor, dar și sesiuni de informare și pregătire, privind modul în care cetățenii ar trebui să acționeze, în eventualitatea producerii unei situații de urgență.
Maiorul Ionuț Hâncu de la Inspectoratul pt Situații de Urgență Bacău: Am desfășurat în această săptămână mai multe activități în cadrul școlilor și anume exerciții de evacuare și instuiri, precum și vizite în cadrul subunităților noastre. Drept urmare, chiar în această zi, a fost prezentă și în județul Bacău caravana SMURD, unde a mers la două licee din Bacău. A avut un real succes, zic eu, pentru că am însumat astăzi un număr de aproximativ 350 de elevi care ne-au trecut pragul, care s-au familiarizat cu diferite informații care situați de urgență, de la modul concret de comportare în diferite riscuri preponderent cutremur și incendiu, cât și tehnici de acordare a primului ajutor.
(Radio Iași/Gabriel Pop/FOTO radioiasi.ro)