Asociație academică a românilor stabiliți în Danemarca. Oana Ciofu, doctor în microbiologie, președinte al organizației. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (26.02.2023)
Publicat de hdaraban, 26 februarie 2023, 23:50 / actualizat: 2 martie 2023, 23:55
În edițiile ”Weekend cu prieteni”, orizonturile sunt deschise, mai ales dacă raportările sunt legate de prezențele românești de peste hotare.
La emisiunea din 26 februarie 2023, busola jurnalistică și-a îndreptat vârful acului către Danemarca, unde o inițiativă a românilor stabiliți în această țară a dus la înființarea Asociației Academice Româno – Daneze.
Povestea organizației se raportează la preocupările profesionale ale membrilor săi. Ea a fost devoalată de doamna Oana Ciofu, profesor doctor cu specializarea rezistență anti-microbiană în cadrul Departamentului de Imunologie și Microbiologie al Universității din Copenhaga, președinte al asociației.
În interviul acordat lui Horia Daraban, invitata Radio Iași a vorbit despre începuturile organizației, dar și despre activitățile care au fost puse la punct de către membri.
În unul din răspunsurile oferite, Oana Ciofu a vorbit despre ”întâlnirea” percepțiilor despre România pe care le au conaționalii stabiliți în Danemarca și danezii care au vizitat țara noastră.