Proiectele viitoarelor legi ale educaţiei urmează să intre în procedură de avizare interministerială
Publicat de Andreea Drilea, 6 martie 2023, 08:52
Proiectele viitoarelor legi ale educaţiei, aflate în dezbatere publică, urmează să intre în această săptămână în procedură de avizare interministerială.
Ulterior, cele două acte normative vor ajunge în guvern pentru aprobare şi apoi în parlament.
Iulia Gherman relatează: În proiectul legii învăţământului preuniversitar apar evaluările naţionale scrise obligatorii la materiile limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţe, pentru elevii aflaţi la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VII-a, cu reflectarea rezultatelor obţinute prin note de la 1 la 10. Liceele vor putea organiza concursul de admitere în clasa a IX-a pentru cel mult 60% din numărul de locuri pus la dispoziţie, după ce şcolarii vor obţine Evaluarea Naţională obligatorie. În cazul examenului de absolvire a liceului, pentru profilul umanist ar urma ca proba scrisă să cuprindă evaluarea cunoştinţelor de matematică, fizică, chimie sau biologie, în timp ce elevii de la profilul real vor trebui să demonstreze că au competenţă de bază la psihologie, logică, sociologie, economie sau filosofie. În ceea ce priveşte învăţământul superior, va creşte de la trei la patru ani durata studiilor pentru obţinerea doctoratului, iar studenţii care se pregătesc în acest sens vor putea desfăşura activităţi didactice plătite. Rador/FOTO imagine ilustrativă