Camera Deputaţilor/Pensionarii militari pot primi taloanele de pensie şi în format electronic
Publicat de Andreea Drilea, 7 martie 2023, 12:08
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia pensionarii militari pot primi taloanele de pensie şi în format electronic, la cerere.
‘Casele de pensii sectoriale transmit lunar la domiciliul sau, după caz, la solicitarea pensionarilor, la reşedinţa acestora din România, prin Compania Naţională ‘Poşta Română’ – S.A., taloanele de plată a drepturilor, potrivit alin.(1) şi (2), indiferent de modalitatea de plată pentru care aceştia au optat. Casele de pensii sectoriale transmit, la cerere, pe e-mail sau în contul on-line deschis în portalul fiecărei case sectoriale, talonul de plată în format electronic, pensionarilor care au optat pentru efectuarea plăţii drepturilor prevăzute la alin.(1) şi (2) în cont curent sau în cont de card, situaţie în care transmiterea taloanelor de plată, potrivit alin.(3), se efectuează doar la solicitarea persoanelor îndreptăţite’, se arată în proiect.
Potrivit actului normativ, talonul de plată transmis în format electronic produce efecte juridice identice cu talonul de plată transmis lunar la domiciliul sau, după caz, la reşedinţa pensionarului.
‘Talonul de plată transmis în format electronic este acceptat ca document valid în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice. Instituţiile şi autorităţile publice care îl solicită nu vor condiţiona oferirea de informaţii sau de servicii de prezentarea talonului de plată în format fizic. Talonul de plată transmis în format electronic conţine toate elementele de identificare unică de pe talonul de plată emis pe suport hârtie. Casele de pensii sectoriale arhivează taloanele de plată transmise în format electronic în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr.16/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în condiţiile tehnice stabilite de Legea nr.135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată’, mai spune iniţiativa legislativă.
Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă