Grecia: Sindicatele fac apel la o grevă de 24 de ore în semn de protest în urma tragediei feroviare
Publicat de Andreea Drilea, 8 martie 2023, 09:24
Sindicatele greceşti din serviciul public, transportul public şi sectoarele marinei au făcut apel la o grevă de 24 de ore pentru miercuri, în sprijinul cerinţelor pentru oprirea politicilor de privatizare ale guvernului, în urma accidentului devastator de tren de săptămâna trecută, informează DPA.
De asemenea, ele solicită asumarea responsabilităţii din partea conducerii politice a ţării pentru accidentul în care au murit 57 de persoane şi zeci au fost rănite după ce un tren de pasageri s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă.
De asemenea, ele solicită o investigaţie completă a cauzei accidentului.
Şeful de gară aflat de serviciu în momentul accidentului a recunoscut că a comis greşeli, dar pentru mulţi greci statul poartă principala vină.
Potrivit informaţiilor apărute în media, sistemele electronice de siguranţă şi control funcţionau doar parţial sau deloc. Toate guvernele din ultimii 20 de ani sunt acuzate că au neglijat penal căile ferate.
Greva survine după proteste însoţite de violenţă la Atena şi Salonic.
Analiştii au remarcat că doar trenurile în sine au fost privatizate, fiind operate de o companie italiană de mai mulţi ani, în timp ce infrastructura şi personalul, inclusiv şeful de gară, ţin de compania naţională de căi ferate OSE, exploatată de stat. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă