Iaşi: Reţea de traficanţi de droguri – destructurată; consumatorii erau şi deţinuţi din penitenciare din Bucureşti şi Botoşani
Publicat de Andreea Drilea, 11 martie 2023, 06:40
Patru persoane au fost reţinute, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie, cumpărătorii fiind din judeţele Iaşi, Suceava şi Cluj, dar şi deţinuţi din penitenciare din Bucureşti şi Botoşani.
Potrivit unui comunicat remis presei de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi, în perioada octombrie 2022 – martie 2023, cei patru inculpaţi, din judeţele Iaşi, Suceava şi Cluj, au comercializat, în repetate rânduri, droguri de risc (canabis), droguri de mare risc (JWH 210 şi heroină) şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive (3-CMC) consumatorilor de astfel de substanţe de pe raza acestor judeţe.
De asemenea, susţin procurorii, inculpaţii, parte dintre aceştia condamnaţi anterior la pedepse privative de libertate, în prezent liberaţi condiţionat, au aprovizionat cu substanţe psihoactive (ADB-BUTINACA) şi droguri de mare risc (JWH 210) deţinuţii încarceraţi în penitenciarele din Bucureşti şi Botoşani.
‘Cu ocazia celor 9 percheziţii domiciliare efectuate la data de 9 martie în judeţele Iaşi, Suceava şi Cluj Napoca, au fost identificate şi ridicate 100 grame de canabis, 90 doze (aproximativ 80 de grame) de substanţe psihoactive noi (3 CMC), 5 coli impregnate cu JWH -210, 65 grame de substanţă vegetală impregnată cu JWH 210, 10 doze de canabis, un pistol airsoft, 4 cântare de precizie pe care s-au găsit urme de droguri, 10 telefoane mobile şi suma de 13.000 lei. În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunerea de arestare preventivă a celor 4 inculpaţi’, se menţionează în comunicatul de presă.
Conform sursei citate, acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Iaşi – Serviciul Antidrog, BCCO Suceava, BCCO Cluj, BCCO Bucureşti, BCCO Ploieşti, SCCO Dâmboviţa, SCCO Buzău, SCCO Vrancea, IPJ Iaşi şi jandarmilor din cadrul BSIJ Bucureşti, IJJ Iaşi şi IJJ Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale şi UTAI Iaşi. AGERPRES/FOTO Poliția Română