Medicamentele pentru răceală şi gripă ar putea lipsi din farmacii şi în sezonul următor
Publicat de Andreea Drilea, 16 martie 2023, 12:28
Medicamentele pentru răceală şi gripă ar putea lipsi din farmacii şi în sezonul următor, atrage atenţia preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Răzvan Prisada.
În opinia sa, susţinerea producătorilor interni de medicamente şi realizarea de stocuri ar fi o soluţie pentru evitarea unei crize similare celei de la începutul anului, când 26 de state europene au avut probleme în aprovizionarea cu antibiotice şi medicamente pe bază de paracetamol.
Răzvan Prisada: Cauza principală în această situaţie este, de fapt, dependenţa aproape exclusiv a Europei, în ansamblu, de un site de producţie de substanţă activă locat undeva în nordul Chinei. Toţi membrii management boardului agenţiei europene am fost de acord că trebuie să ne gândim foarte serios la nişte stocuri tampon. Este cât se poate de posibil ca în sezonul gripal următor, care va debuta undeva la finalul acestui an, să avem de-a face cu situaţii similare. Asta este în acest moment discuţia – dacă este posibil să gândim o modalitate de a asigura nişte stocuri pe perioada de vară şi dacă aceste stocuri se pot face la nivel european sau trebuie să gândească fiecare ţară la nivel naţional. Undeva până în mai vom şti pe ce direcţie să o luăm, dar noi trebuie să ne gândim la măsuri naţionale în primul şi în primul rând. Cheia este în încurajarea producătorilor naţionali, interni. Rador/FOTO imagine ilustrativă