(AUDIO) Iași: Sunt anunțate proteste la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” în urma deciziei de mutare a elevilor în alte școli
Publicat de gabrielarotaru, 20 martie 2023, 17:18
Asociația Părinților de la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași a anunţat organizarea unui protest față de decizia de mutare a activităţii didactice în alte școli din municipiu.
Secretarul Consiliului Director al Asociației Părinților de la Liceul Pedagogic, Cătălin Leonte, a precizat că evacuarea a fost efectuată în mod forțat.
Cătălin Leonte: Principalele revendicări ale părinților, în numele Asociației, sunt practic revenirea la normalitate, la acel program de dimineață, pe care l-au avut elevi înainte de această evacuare forțată, spun forțată, pentru că s-a făcut fără consultarea părinților în prealabil. Au fost relocați acești copii în trei locații, respectiv Seminarul teologic, clasele primare și s-a schimbat programul de după-amiază. Pe partea cealaltă, la fel, copiii din clasele primare au fost relocați provizoriu în căminul colegiului, care la fel, are clase care sunt foarte mici ca dimensiune și copiii sunt nemulțumiți și chiar ajung să ne spună acasă nouă, ca părinți, nu mai vrem să mergem la școală.
În replică, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Școlar Județean Iași, Antonina Bliorț, a precizat că decizia de relocare a fost adoptată de Consiliul de Administrație al uinității de învățământ, deoarece actualele clădiri ale Colegiului Pedagogic sunt încadrate în clasa de risc seismic I.
Antonina Bliorț: Trebuie menționat că această decizie a fost luată prin hotărârea Consiliului de Administrație al unității de învățământ, adică a Colegiului Național ”Vasile Lupu” Iași. Astfel, până la finalul anului școlar, copiii au fost relocați la Colegiul Agricol ”Adamache” Iași, dar și la Seminarul Teologic Iași. Argumentele care au stat la baza relocării elevilor în cele două unități școlare din proximitatea școlii au în vedere numărul mare de elevi care sunt cazați în căminul școlii, renovat recent și care pot astfel ajunge la școală fără a avea nevoie de mijloace de transport în comun. Condițiile în care învață elevii sunt foarte bune, fiind identice cu ale elevilor celor două unități de învățământ gazdă. În acest context, apreciem, de altfel, implicarea și deschiderea celor două unități școlare pentru adaptarea programului propriu, astfel încât elevii și profesorii Colegiului Național ”Vasile Lupu” Iași să își poată desfășura în bune condiții activitatea în programul de după-amiază.
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a adăugat că proiectul de reabilitare a tuturor clădirilor de la Colegiul Pedagogic este deja în faza de licitație.
Lucrările vor începe din fondurile proprii ale municipalităţii, iar valoarea investiției depășește 76 de milioane de lei.
Mihai Chirica: Am reușit să finalizăm și actualizarea proiectului și l-am și introdus în licitație a fost dat către rețeaua națională, către SICAP și urmează a fi publicată în vederea susținerii licitației de lucrări. De asemenea, proiectul a fost depus și în Programul Național de Reziliență și Redresare economică pentru reducerea riscului seismic. În schimb, îngrijorarea mea a venit de la conflictul care s-a născut brusc între părinți, elevi, profesori, inspectorat, conducerea școlii, referitor la necesitatea mutării copiilor de acolo. Din punctul meu de vedere, ca părinte și primar, în același timp, siguranța și sănătatea sunt mai importante decât confortul. Mutarea copiilor se va face temporar, pentru că, în paralel, am început și lucrările la Colegiul de Mecatronică, acolo unde vom face o reparație capitală la o școală întreagă, astfel încât să le asigurăm pe perioada lucrărilor ca toți copiii să stea în același corp de școală.
Juristul Asociației Părinților de la Colegiul ”Vasile Lupu” din Iași, Florica Daniela Bura, a declarat că părinții nu sunt de acord ca activitatea didactică să fie mutată la un liceu din cartierul Manta Roșie.
Florica Daniela Bura:Nu este normal copiii noștri să sufere din cauza acestei situații, nu este normal să ni se propună ca din toamnă, nu că să ni se propună, să ni se ascundă această propunere primarului municipiului Iași, ca din toamnă să ajungem să învățăm în clădirea fostului liceu Industrial CUG Dimitrie Manegeron de pe Poitier, o clădire lăsată într-o conservare, între ghilimele, care ar trebui și acea clădire consolidată și reabilitată. Deci ni sepropun niște spații insalubre, inadecvate actului de învățământ și ar trebui să învățăm în continuare în două schimburi, ceea ce este infernal pentru copiii noștri.
(Radio Iași/Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro/Primăria Iași)