(AUDIO) La Spitalul de Neurochirurgie din Iași a fost oprit din evoluție un meningiom petroclival
Publicat de Andreea Drilea, 24 martie 2023, 11:22
La Spitalul de Neurochirurgie din Iași a fost oprit din evoluție un meningiom petroclival cu un diametru de aproximativ cinci centimetri.
Pacienta, în vârstă de 37 de ani, a suferit două intervenții chirurgicale, iar pentru a fi oprită evoluția tumorii, a fost folosită tehnologia Gamma Knife.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, Lucian Eva a precizat că aceste tipuri de tumori, numite meningioame, reprezintă maxim doi la sută din familia acestora. De asemenea, intervenția a fost una dificilă din cauza poziționării tumorii: ”Pacienta care s-a adresat clinicii noastre a venit cu o patologie tumorală rară ca și localizare topografică, adică poziționarea tumorii la nivelul cutiei craniene, ceea ce literatura de specialitate se numește meningiom-petroclival. Acestea reprezintă 2% din totalul meningioamelor care se dezvoltă la nivelul creierului. Dificultatea constă în posibilitatea de rezecție totală a acestor tumori, care este imposibilă de cele mai multe ori datorită faptului că înglobează în tumoră structuri importante, nervi cranieni, vase de sânge care sunt vitale pentru viața pacientului respectiv. Am făcut o reducție tumorală microchirurgicală printr-un abord complex. A fost nevoie de două intervenții chirurgicale pentru ca ulterior, în perioada următoare, pacienta să fie tratată și cu ajutorul terapiei Gamma Knife pentru restul tumoral care a rămas pe loc.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)