Ascultă Radio România Iași Live

Toni Greblă – numit preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

Publicat de gabrielarotaru, 28 martie 2023, 15:40

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea lui Toni Greblă în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Toni Greblă, care este în prezent prefect al Capitalei, a fost propus de PSD pentru această funcţie. Mandatul este de 8 ani.

Votul a fost secret cu buletine.

S-au înregistrat 251 voturi ‘pentru’ şi 110 ‘împotrivă’ privind candidatura lui Toni Greblă.

Ceilalţi candidaţi au fost Iulia Andreea Băbeanu, propusă de AUR – 37 voturi ‘pentru’ şi 324 ‘împotrivă’ şi Cristian Preda, propus de USR – 73 voturi ‘pentru’ şi 288 ‘împotrivă’.

Pe 11 ianuarie, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al AEP.

La dezbaterile dinainte de vot, deputatul Ludovic Orban a susţinut că România este ‘un stat capturat de PSD’ şi a făcut apel la parlamentarii liberali să nu-l voteze pe Toni Greblă.

‘Vedem că astăzi în România avem de a face cu un stat capturat aproape în integralitate de reprezentanţii PSD, de la Curtea Constituţională până la Curtea de Conturi, de la Consiliul Legislativ, condus de fostul coleg PSD care măcelărea Codurile penale, legile Justiţiei, călcând în picioare regulamentul la ordinul lui Dragnea, până la Avocatul Poporului, de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie la Autoritatea de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor. (…) Nu aveţi dreptul să puneţi în fruntea Autorităţii Electorale Permanente un reprezentant care era preşedintele CFSN în ’89 şi ’90, prefect din anul 2000 în judeţul Gorj, un om care a avut o carieră în PSD, care va reprezenta PSD în această funcţie, de altfel fiind prefectul PSD de Bucureşti în momentul de faţă. Nu faceţi această crimă împotriva democraţiei’, le-a transmis Orban parlamentarilor.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a replicat că Ludovic Orban a fost ales prim-ministru de două ori cu voturile PSD.

Senatorul AUR Rodica Boancă a afirmat că la conducerea AEP nu trebuie pusă o persoană datoare din punct de vedere politic unui partid. Ea a menţionat că persoana propusă de AUR nu a făcut parte din niciun partid.

La rândul său, liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a susţinut că PNL a devenit ‘brelocul’ PSD.

‘Astăzi PSD se pregăteşte să captureze cea mai importantă instituţie pentru democraţia din România cu mâna PNL. PNL arată că nu este decât un accesoriu insignifiant al PSD, este brelocul PSD. (…) Românii nu mai vor alegeri organizate de PSD’, a completat senatorul USR. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
OUG privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 12:32

OUG privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit actului...

OUG privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursurile formulate de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Naţional sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 10:07

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursurile formulate de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins definitiv, ca nefondate, recursurile formulate de Călin Georgescu şi Coaliţia...

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursurile formulate de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
(UPDATE) MApN: Resturi de drone ruseşti au căzut în două zone din Delta Dunării
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 18:49

(UPDATE) MApN: Resturi de drone ruseşti au căzut în două zone din Delta Dunării

UPDATE – Resturi de drone de provenienţă rusească de tip Geran 1/2 au căzut vineri între localităţile Ceatalchioi şi Tudor...

(UPDATE) MApN: Resturi de drone ruseşti au căzut în două zone din Delta Dunării
(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: Atragerea medicilor tineri în localitățile mici ține de autorități
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 18:45

(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: Atragerea medicilor tineri în localitățile mici ține de autorități

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, astăzi, la Iași, că este necesar ca şi autorităţile din localităţile mici să se...

(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: Atragerea medicilor tineri în localitățile mici ține de autorități
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 16:58

(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: În următorii cinci ani, peste 11.000 de medici de familie vor ieși la pensie

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat astăzi, la Iași, că în următorii cinci ani, peste 11.000 de medici de familie din România...

(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: În următorii cinci ani, peste 11.000 de medici de familie vor ieși la pensie
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 16:27

Problema plăţii orelor suplimentare în domeniul ordinii publice va fi reglementată (Marcel Ciolacu)

Problema plăţii orelor suplimentare lucrate sâmbătă şi duminică în domeniul ordinii publice va fi reglementată cu prioritate la începutul...

Problema plăţii orelor suplimentare în domeniul ordinii publice va fi reglementată (Marcel Ciolacu)
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 14:58

Instanţa supremă respinge definitiv acţiunea lui Călin Georgescu în dosarul alegerilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri definitiv acţiunea în justiţie deschisă de Călin Georgescu în dosarul anulării...

Instanţa supremă respinge definitiv acţiunea lui Călin Georgescu în dosarul alegerilor
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 11:29

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,94% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la...

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,94% pe an