(FOTO/AUDIO) Iaşi: Camere de audiere mai prietenoase cu minorii, în urma unui proiect implementat cu fonduri de la UNICEF
Publicat de Andreea Drilea, 3 aprilie 2023, 14:26
Organizația Neguvernamentală de Alternative Sociale a definitivat astăzi implementarea sistemelor privind camerele de audiere pentru minorii care au fost martori la o infracțiune sau care au participat în mod direct la aceasta.
Camerele de audieri sunt amenajate la Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului din județele Vaslui și Iași.
Președintele ONG-ului Alternative Sociale, Cătălin Luca a precizat că audierile sunt făcute de personal specializat din Ministerul de Interne sau cel de Justiție:
Cătălin Luca: Vorbim în mod special de copiii victime ale abuzului și neglijării, dar și de copiii martori la infracțiuni, care sunt impactați emoțional sau traumatizați pentru că ei au văzut o serie de lucruri care s-au desfășurat în fața lor și care au un impact traumatic. Un prim lucru care trebuie realizat – trebuie făcută o foarte bună investigare a lor. Trebuie această investigare făcută de specialiști, pentru că informațiile la cald, luate imediat după comiterea infracțiunii și luate într-un mod în care să fie nesugestiv pentru copil și într-un mod în care să fie și prietenos pentru copilul care este victimă și care ar trebui să perceapă – specialistul, fie că e polițist, procuror sau instanța de judecată sau psiholog sau un asistent social care lucrează cu el – să perceapă toate aceste proceduri prin care el este implicat ca nefiind o altă traumă suplimentară – și de multe ori este o traumă instituțională.
La nivel national, sunt cinci centre experimentale de probațiune, iar cel de la Iași este cel mai performant, a subliniat specialistul în Protecția Drepturilor Copilului și reprezentantul UNICEF România, Voica Tomuș:
Voica Tomuș: Fiecare copil care ajunge prin camera de audiere este un copil care este sprijinit în a trece prin acest proces mult mai ușor. Este un proces în care toate drepturile le sunt respectate, lucru pe care îl așteptăm să devină firesc pentru toată lumea și exemplul de la Iași, să devină un exemplu pentru toată țara. Sunt mai multe camere de audieri făcute în țară, cred că printre primele a fost făcute la Iași în urmă cu multă vreme. Ne bucurăm acum că se perfecționează, se îmbunătățesc, se modernizează, alături și de formarea profesioniștilor care lucrează în aceste camere de audiere și care presupune și o rețea de profesioniști, nu numai din domeniul social, dar și din domeniul juridic și al afacerilor interne.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)