Două perechi de trenuri Regio care circulau pe relaţia Paşcani – Târgu Neamţ au fost anulate
Publicat de Andreea Drilea, 6 aprilie 2023, 08:54 / actualizat: 6 aprilie 2023, 10:59
CFR Călători a anulat, joi, cele două perechi de trenuri Regio care circulau pe relaţia Paşcani – Târgu Neamţ, din cauza condiţiilor meteorologice, informează CFR SA.
Totodată, trenul IRN 401, care circulă în relaţia Ungheni – Bucureşti Nord, are o întârziere estimată la destinaţie de 360 de minute.
‘Menţionăm faptul că trenul a intrat cu o întârziere de 20 de minute în România, iar controlul vamal a durat peste 4,5 ore’, se arată într-un comunicat al CFR SA.
Potrivit operatorului feroviar naţional, pe relaţia Paşcani – Timişeşti – Târgu Neamţ se intervine cu plugul pentru deszăpezire, din cauza formării sulurilor de zăpadă. Agerpres/FOTO imagine ilustrativă