Focar de scarlatină într-o gradiniţă din Municipiul Galaţi
Publicat de Andreea Drilea, 6 aprilie 2023, 19:00
DSP Galaţi informează că s-a înregistrat un focar de scarlatină într-o gradiniţă din Municipiul Galaţi şi alte cazuri izolate, în alte instituţii de învăţămant, fără link epidemiologic. Numărul copiilor bolnavi de scarlatină din grădiniţa respectivă este mai mare de trei, mai precizează sursa citată.
Potrivit procedurilor în vigoare, în grădiniţă s-a realizat dezinfecţia, iar zilnic se efectuează control epidemiologic. Totodată, medicul grădiniţei supraveghează, timp de 10 zile, contacţii copiilor bolnavi.
DSP Galaţi reaminteşte, că principală măsură de prevenţie: spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, ori de cate ori este nevoie – transmite corespondentul RRA, Maria Măndiţă.
(RADOR/FOTO – imagine ilustrativă)