(AUDIO) 20 de ani de Rotary Iasi Curtea Domnească
Publicat de Lucian Bălănuţă, 22 aprilie 2023, 17:15
Peste 70 de studenți au beneficiat de programul de mentorat și de sprijin financiar al Clubului Rotary Iași Curtea Domnească, începând din 2018 și până în prezent. Sub egida “Bursele Rotary Academica”, membrii acestei asociații au reușit să schimbe destinul unor tineri cu rezultate remarcabile, dar cu o situație financiară modestă.
Aproximativ 150 de mii de euro au fost direcționați pentru o astfel de cauză din donații, sponsorizări precum și din contribuțiile clubului, după cum a precizat Cătălin Neagu, coordonatorul proiectului:
Printre beneficiarii acestui proiect se numără și Mihaela Chelciuc, actualmente medic rezident în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă. La scurt timp după admiterea în cadrul programului de burse, ea a îmbrățișat activitatea de voluntariat pentru a derula propriile acțiuni umanitare:
Clubul Rotary Iași Curtea Domnească a celebrat astăzi 20 de ani de la înființare.
(Lucian Bălănuță/ FOTO Lucian Bălănuță)