Teatrul ”Luceafărul” Iași, spectacol lectură la UMF
Publicat de Andreea Drilea, 24 aprilie 2023, 10:35
Un spectacol lectură va susține miercuri, 26 aprilie, de la ora 14, în aula Universității de Medicină și Farmacie ″Gr.T. Popa″ Iași, echipa artistică a Teatrului Luceafărul.
E vorba despre o dramatizare realizată de I.I. Mironescu după o parte a Amintirilor din copilărie de Ion Creangă, intitulată Catiheții de la Humulești. Evenimentul este parte a programului Centrului Cultural I.I. Mironescu al UMF, coordonat de prof.dr. Richard Constantinescu (istoric al medicinei), și își propune relevarea unei părți mai puțin cunoscute a fostului profesor și colaborator al revistelor Însemnări ieșene și Viața Românească, la 140 de ani de la naștere.
Cele două instituții nu sunt acum la prima lor colaborare. La inaugurarea Centrului, în aprilie 2022, Teatrul Luceafărul a susținut două reprezentații cu Stația clovnilor, un spectacol care a făcut parte din programul prestigiosului Edinburgh Festival Fringe.
Tributară canonului vremii, ″teatralizarea″ realizată de Mironescu este foarte literară. Așa încât artiștii de la Teatrul Luceafărul i-au respectat litera, ″dar au făcut-o vie prin recurs la tehnici de expresie scenică. Nu e o simplă lectură publică a dramatizării după partea a patra a Amintirilor din copilărie a lui Ion Creangă, e un mini-spectacol cu actori în costumele epocii, proiecții video și muzică. E o punere în scenă de aproximativ 50 de minute care tridimensionalizează scenic viziunea literară a lui I.I. Mironescu, a cărui moștenire culturală o evidențiem acum”, precizează Oltița Cîntec, teatrolog, directorul artistic al Teatrului Luceafărul.
Distribuția e următoarea: Ion Creangă – Dragoș Maftei, Catrina – Iulia Deloiu Trif, Gâtlan – Liviu Smântânică, Trăsnea – Cristian Gheorghiu, Chiriac al lui Goian – Paul Sobolevschi; Umbre: Alexandru Iurașcu, Sebastian Munteanu, Cosmin Rotariu, George Cocoș. Ei întruchipează personajele care animă acțiunea scenică prin replici, proiecții video, teatru de umbre, muzică, mișcare scenică. Viziunea regizorală îi aparține lui Ion Ciubotaru, video designul, lui Andrei Botnaru; elemente scenografice: Constantin Butoi; regizor tehnic: Radu Teleman; sunet: Iulian Hardon; lumini: Marian Năstase.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.