Vrancea: Planul de măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului de substanţe interzise în rândul elevilor, analizat la Prefectură
Publicat de Andreea Drilea, 25 aprilie 2023, 19:41
Planul comun de măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului de substanţe interzise în rândul elevilor, precum şi combaterea absenteismului şcolar şi prevenirea violenţei în şcoli a fost analizat, marţi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Vrancea.
‘Desfăşurăm acţiuni permanente cu privire la absenteism. Atunci când copiii sunt depistaţi în incinta unor unităţi comerciale, sunt făcute informări către Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, pentru a lua măsuri. În ceea ce priveşte conformarea agenţilor economici cu privire la vânzarea de produse alcoolice şi tutun minorilor, mergem gradual. Sancţionăm cu avertisment, apoi cu amendă, iar sancţiunile pot merge până la închidere, în colaborare cu Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vrancea’, a declarat comisarul şef al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, Remus Nica.
Astfel, în perioada 10 martie – 10 aprilie 2023, IPJ Vrancea a organizat o serie de acţiuni în sistem integrat, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Vrancea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, în care au fost legitimaţi 85 de elevi, identificaţi în localurile de alimentaţie publică şi sălile de jocuri electronice situate în proximitatea unităţilor de învăţâmânt din municipiile Focşani, Adjud şi oraşul Odobeşti. De asemenea, au fost verificate 20 de unităţi de alimentaţie publică de către reprezentanţii DSP Vrancea şi OJPC Vrancea, fiind aplicate cinci sancţiuni, în valoare de 7000 lei.
În acelaşi timp, au fost efectuate 79 de activităţi informative – preventive în cadrul campaniei pentru prevenirea consumului de substanţe psihoactive, cu un total de 2.745 participanţi, din care 2.640 elevi şi 110 cadre didactice.
Prefectul judeţului, Nicuşor Halici, a solicitat ca toate situaţiile ce pot pune elevii în situaţii de risc să fie tratate prompt, cu toleranţă zero pentru cei care comercializează alcool şi tutun în preajma unităţilor de învăţâmânt.
‘Cei care nu înţeleg şi, pentru câţiva bănuţi, aleg să distrugă destine, care nu înţeleg că viaţa are prioritate înaintea oricărui tip de interes, nu au decât să îşi găsească alt loc unde să îşi desfăşoare afacerile şi să facă bani, dar nu în preajma şcolilor. Este nevoie de o aplicare graduală a legii, dar mai accentuată pe această linie’, a spus prefectul Nicuşor Halici.
În urmă cu circa o lună, ca urmare a statisticilor de la nivel naţional şi european care indicau o creştere a numărului consumatorilor de droguri, alcool şi tutun şi scăderea vârstei celor care consumă aceste substanţe sub 14 ani, la nivel judeţean s-a luat decizia unei implicări active pentru combaterea acestor fenomene.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)