Municipiul Suceava a obţinut un premiu pentru cel mai bun proiect de comunitate sustenabilă
Publicat de Andreea Drilea, 26 aprilie 2023, 18:57
Municipalitatea suceveană a obţinut premiul pentru cel mai bun proiect de comunitate sustenabilă, din partea Asociaţiei Române de Smart City, a declarat, miercuri, primarul Ion Lungu.
El a precizat că acest premiu a fost acordat, în cadrul Galei Premiilor Asociaţiei Române de Smart City, pentru ‘primul sistem de transport integral electric la nivelul unei zone metropolitane din România’, pe care municipalitatea îl are în curs de implementare, primele 50 de autobuze electrice ce vor deservi Zona Urbană Funcţională fiind în faza de licitaţie.
Potrivit primarului Ion Lungu, în prezent se lucrează la realizarea şi depunerea documentaţiei pentru cea de a doua etapă a acestui proiect de transport public metropolitan, în care să fie achiziţionate mai multe autobuze electrice şi staţii de încărcare, dar care include şi amenajarea autobazei pentru transportul metropolitan, la actualul sediu al TPL, de pe strada Traian Vuia.
Suceava este primul municipiu din ţară care are transport public integrat electric, iar prin implementarea proiectului menţionat vor fi oferite servicii similare pentru locuitorii din Zona Urbană Funcţională, ce cuprinde localităţile Suceava, Şcheia, Moara, Ipoteşti, Bosanci, Salcea, Adâncata, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)