Suceava: Trafic blocat parţial pe DN17, după un autotren încarcat cu lemne s-a răsturnat în Pasul Mestecăniş
Publicat de Andreea Drilea, 28 aprilie 2023, 17:01
Traficul rutier a fost blocat parţial, pe DN17, după ce un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat, vineri, pe partea carosabilă, în zona Pasului Mestecăniş, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit sursei citate, conducătorul autotrenului, conştient şi cooperant, a primit îngrijiri medicale la faţa locului de către paramedicii SMURD.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD B2.
ISU Suceava a precizat că două dintre cele trei benzi de circulaţie au fost blocate temporar.
(AGERPRES/FOTO ISU Suceava)