Vaslui: Femeie decedată după ce a fost lovită de o căruţă pe DC 45, în localitatea Târzii
Publicat de Andreea Drilea, 4 mai 2023, 05:51
O femeie în vârstă de 83 de ani a decedat, miercuri seara, după ce a fost lovită de o căruţă, pe DC 45, în localitatea Târzii, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, femeia se deplasa pe partea stângă a drumului, când a fost acroşată de vehiculul cu tracţiune animală care fusese scăpat de sub control de căruţaşul aflat în stare avansată de ebrietate.
‘Un vehicul cu tracţiune animală care se deplasa, în galop, pe un drum în pantă, ar fi acroşat o femeie, în vârstă de 83 de ani, din localitatea Târzii, care se deplasa pe partea stângă a drumului comunal. În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul persoanei vătămate. În momentul producerii evenimentului, în vehicul nu se afla nicio persoană. Premergător producerii evenimentului, conducătorul vehiculului cu tracţiune animală, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Târzii, ar fi scăpat de sub control vehiculul. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă